auto de inchiriat inchirieri auto car rental


Inchirieri Auto Braila

 

Cunoscut ca străveche vatră de cultură şi civilizaţie Cluj Napoca. s-a impus prin rolul său în viala spirituală a poporului român. inceputurile învăţământului datează aici din sec. XIV şi XV (când apar primele şcoli orăşeneşti), iar din 1557 se înfiinţează Colegiul protestant cu două trepte: trivium şi quadrivium. În 1581 ia fiinţă un colegiu cu caracter universitar (cu trei facultăţi — teologie, filozofie şi ştiinţe juridice), care se bucură de sprijinul Iui Mihai Viteazul. Prima şcoală cu predare în limba română apare în anul 1825.

 

La sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX funcţionau şcoli profesionale, gimnazii, şcoli agricole, o şcoală superioară de comerţ. in anul 1863 se înfiinţează Academia de Drept, iar în 1872 „Universitatea" cu 4 facultăţi. Paralel, în anul 1869, a luat naştere Institutul agronomic, care în 1905 devine Academie agricolă. În 1919 se înfiinţează Universitatea Daciei superioare la care au predat, printre alţii, V. Pârvan, N. Iorga, E. Racoviţă, V. Babeş, Al. Borza, G. Vâlsan.

 

Se infiinţează Academia de înalte studii comerciale şi industriale, se reorganizează Conservatorul (care devine Academia de muzică şi artă dramatică) şi Academia agricolă. Astăzi centrul universitar clujean cuprinde 11 institute universitare (6 de stat şi 5 particulare); (Universitatea, Institutul Politehnic, Institutul Agronomic, Institutul de Medicină şi Farmacie, Institutul de Arte Plastice şi Conservatorul de Muzică), cu 28 facultăţi. invărărnântul liceal dispune de 28 licee cu limba de predare română şi 4 cu limba de predare maghiară.

 

Municipiul Cluj Napoca. este un centru de cercetare cu o activitate intensă desfăşurată în institutele universităţii sau ale filialei Academiei Române (Institutul de Istorie şi Arheologie, Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară, Institutul de Matematică, Centrul de Ştiinţe Socio-umane, Centrul de Cercetări Economice), în alte institute sau centre de cercetare şi proiectare. Centru cultural-artistic de primă importanţă, municipiul Cluj Napoca. 

 

 

 

 

distanta
masinile
autovehicule
conditii
parc
Termeni si Conditii inchirieri masini